
""Isus se arată Apostolilor "" - Pictură de William Blake
“”Cristosul, Acela care există de la începutul vremurilor,
este flacăra lui Dumnezeu care sălăşluieşte în spiritul omului. El este
respiraţia vieţii care ne vizitează şi a luat ea însăşi un corp precum
corpurile noastre.””
Khalil Gibran - Isus, Poetul – fragment din Isus, Fiul Omului
Așa îl descria Khalil Gibran pe Domnul Isus – ca pe un Mare
Poet. Și cât de frumoase sunt vorbele sau mai bine spus, versurile Sale, atunci când vorbește despre a Doua
Naștere.
""Ioan 3:3-8 3 Drept răspuns, Isus i-a zis:
„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea
Împărăţia lui Dumnezeu.”
6 Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut
din Duh este duh.
7 Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.”
8 Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii
de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din
Duhul.”
Metafora Vântului descrie de fapt Briza răcoroasă a
Sfântului Duh, senzația pe care o putem simți în momentul când experimentăm
Trezirea Energiei Kundalini prin metoda Sahaja Yoga.
Aceeași senzație este descrisă și în Faptele apostolilor,
în ziua de Rusalii:
“”Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt
puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.””
(Fapte 2:1-4)